Casele de vacanţă
Vila Manetti 1
Spaţiosul apartament cu cinci camere, de la primul etaj, are o suprafaţă de 200 m2 şi poate găzdui 8-10 persoane. Bucătăria, folosită de asemenea ca şi spaţiu de luat masa, dispune de un şemineu frumos. Aceasta este echipată cu aragaz, frigider, cuptor electric şi filtru de cafea italienesc. Există patru dormitoare, toate cu paturi de o persoană. La cerere puteţi pune paturile împreună. Există două băi, una dintre ele cu cadă, iar cealaltă cu duş. Terasa are o vedere minunată asupra satului şi a munţilor. Puteţi mânca şi vă puteţi relaxa în timp ce vă bucuraţi de serile călduroase de vară. Casa este confortabilă şi dispune de un televizor, iar în zilele răcoroase puteţi, de asemenea, solicita radiatoare electrice.
Pentru mai multe informaţii, pentru date suplimentare, pentru condiţii şi pentru rezervarea directă a Vilei Manetti 1 daţi clic aici.
Puteţi găsi proprietatea pe hartă.
Vila Manetti 2
Apartamentul cu două dormitoare, situat la etajul al doilea, are o suprafaţă de aproximativ 40 m2 şi poate găzdui 2-4 persoane. În sufragerie sunt două canapele extensibile de o persoană. Bucătăria, adiacentă sufrageriei, este echipată cu aragaz, frigider, cuptor electric şi filtru de cafea italienesc. Dormitorul are două paturi de o persoană. Baia dispune de duş, bideu şi toaletă. Apartamentul are o terasă mare (20 m2) cu mobilier de grădină, unde puteţi mânca confortabil şi vă puteţi bucura de privelişti frumoase. Casa este mobilată confortabil şi dispune de un televizor, iar în zilele răcoroase puteţi, de asemenea, solicita radiatoare electrice.
Pentru mai multe informaţii, pentru date suplimentare, pentru condiţii şi pentru rezervarea directă a Vilei Manetti 2 daţi clic aici.
Puteţi găsi proprietatea pe hartă.
Vila Manetti Dependence
Această casă detaşată este situată lângă vilă, are o suprafaţă de aproximativ 40 m2şi este potrivită pentru 2-4 persoane. Este locul de cazare ideal pentru un cuplu sau o familie cu doi copii. Studioul are un dormitor cu baie proprie. Sufrageria dispune de două paturi duble confortabile şi de bucătărie. Aceasta este echipată cu aragaz, frigider, cuptor electric şi filtru de cafea italienesc. Baia este prevăzută cu duş, bideu şi toaletă. Oaspeţii casei au acces liber la grădină şi pot folosi grătarul şi mobilierul de grădină. Casa dispune de o sobă pe lemne, iar televiziunea cu conexiune prin satelit este de asemenea disponibilă. Dacă doriţi, puteţi solicita un aragaz electric.
Pentru mai multe informaţii, pentru date suplimentare, pentru condiţii şi pentru rezervarea directă a Vilei Manetti daţi clic aici.
Puteţi găsi proprietatea pe hartă.
În plus, fiecare apartament este dotat cu următoarele elemente: farfurii, oale şi ustensile pentru gătit, boiler pentru apă caldă, încălzire pe gaz sau pe lemne în timpul iernii. Mai precis: o sobă pentru apartamentul cu două dormitoare de la etajul al doilea, o sobă pe lemne şi 2 sobe pe gaz pentru cele cinci camere de la primul etaj, o sobă pe lemne în anexă; rezervor de apă.